Mare jurnalism, stimabile! S-au terminat problemele orașului, s-au rezolvat toate necazurile administrației, au fost puse la punct investițiile, drumurile și bugetele, iar domnul publicist a rămas fără subiecte. Și cum nu putea să stea omul cu pana în cui, a găsit soluția: un bal al bobocilor, un concurs de frumusețe și, bineînțeles, familia city managerului. Că doar n-o să ne apucăm să vorbim despre lucruri serioase când putem să facem politică dintr-o fată nevinovată!

Păi bine, stimabile, da’ fata ce vină are?

Că noi pricepem una-alta. Dacă aveți ceva de împărțit cu administrația locală, poftiți la masă! Dacă aveți întrebări despre concursurile pentru ocuparea unor funcții publice, întrebați, verificați, cereți documente și puneți dovezile pe masă. Așa face un om care vrea să afle adevărul. Da’ să iei un eveniment școlar, să-l amesteci cu presupuse interese politice și să ajungi să te legi de fata omului, asta-i deja altă mâncare de pește.

Și ce pește, stimabile, că miroase de la o poștă a răfuială personală!

Că domnul city manager are o funcție, foarte bine. Să răspundă pentru ce face în funcția aceea. Să fie întrebat, verificat și criticat dacă există motive. Dar familia dumnealui ce legătură are cu toate acestea? S-a organizat cumva concursul de frumusețe în biroul city managerului? A semnat fata vreun contract cu primăria? A fost numită în vreo funcție publică? Sau simplul fapt că poartă numele unei familii care nu vă este pe plac a devenit, în noua dumneavoastră gazetărie, probă de vinovăție?

Că dacă asta-i regula, să ne spuneți și nouă, să știm cum ne îmbrăcăm dimineața. Nu cumva să avem vreo rudă angajată pe undeva, că ne trezim seara subiect de articol!

Cu frumusețea ce aveți, stimabile?

Și, dacă tot vorbim despre concursul de frumusețe, hai să spunem lucrurilor pe nume, că nu ne-a luat nimeni vederea și nici nu ne-am pierdut bunul-simț pe drum. Fiica city managerului este, într-adevăr, o frumusețe și ar putea reprezenta Oțelu Roșu cu cinste la orice concurs de frumusețe. Da, stimabile, am spus-o noi! Fără comisii de anchetă, fără ședințe extraordinare și fără să cerem avizul vreunui partid politic.

Că fata-i frumoasă nu-i vreo conspirație administrativă, nici vreo hotărâre de Consiliu Local și nici nu se stabilește după simpatiile sau antipatiile politice ale unora. Frumusețea nu se anulează pe criterii politice, iar o tânără nu devine mai puțin frumoasă doar fiindcă tatăl ei ocupă o funcție în administrație.

Și, între noi fie vorba, dacă tot discutăm despre reprezentarea orașului, noi am prefera să vedem o fată din Oțelu Roșu urcând pe o scenă și reprezentându-ne cu eleganță și frumusețe, decât să vedem un adult căutând nod în papură unui concurs școlar doar pentru a-și satisface pofta de ironii politice.

Da’ poate că asta-i problema, stimabile. Când nu-ți place omul, ajungi să cauți defecte până și acolo unde alții văd motive de bucurie. Iar când omul respectiv are și familie, tentația devine prea mare să nu-i tragi și pe ceilalți în poveste.

Numai că fata nu-i administrația locală, nu-i city managerul și nici nu-i datoare să răspundă pentru nemulțumirile dumneavoastră. Are dreptul să participe la un concurs, să se bucure de experiența ei și să fie apreciată pentru ceea ce este, fără ca fiecare apariție publică să fie transformată într-o nouă rundă de suspiciuni.

Cu juriul ce aveți, stimabile, cu fata de ce vă luați?

Partea cea mai frumoasă abia acum vine. În articolul publicat de Politicienii Români, autorul admite că nu are dovezi că juriul ar fi fost influențat, dar suspiciunile curg, insinuările se adună, iar la final găsim și o trimitere la posibilitatea ca fata să rămână repetentă.

Ei, poftim! Când n-ai dovada, ai bănuiala. Când n-ai acuzația demonstrată, ai aluzia. Iar când nici asta nu mai ajunge, bagi și școala fetei în poveste, că doar trebuie să iasă articolul până la capăt.

Păi, dom’le, hotărâți-vă! Aveți dovezi sau aveți imaginație? Că dacă ne apucăm să judecăm oamenii după scenariile pe care le construim despre ei, atunci putem închide liniștiți tribunalele și să lăsăm fiecare publicist să împartă sentințe după cum îl taie capul.

La un concurs, unii câștigă și alții pierd. Asta-i viața. Nu există juriu pe lumea asta care să mulțumească pe toată lumea și nici concurs de frumusețe care să transforme fiecare rezultat într-un referendum despre administrația locală. Dacă aveți suspiciuni serioase, demonstrați-le. Dacă nu, poate că rezultatul pur și simplu nu vă convine. Se mai întâmplă, nu-i nicio tragedie.

Da’ să ajungi să amesteci o fată într-o poveste politică, să arunci aluzii despre familia ei și să te mai și amuzi pe seama situației școlare a tinerei, asta nu mai e critică administrativă, stimabile. Asta-i momentul în care pana începe să alunece și obrazul rămâne acasă.

Primăria nu se moștenește, dar nici vina nu se transmite prin sânge

Să-i explicăm, totuși, un lucru elementar autorului: city managerul are o funcție, nu o dinastie. Familia sa nu reprezintă o instituție a administrației locale, iar rudele sale nu devin automat personaje publice doar pentru că el lucrează în primărie.

Un funcționar poate fi criticat pentru activitatea sa. Poate fi întrebat despre decizii, rezultate și responsabilități. Dar familia lui nu trebuie târâtă în fiecare dispută, iar o fată nu trebuie transformată în țintă pentru că poartă un anumit nume. Dacă există dovezi ale unei implicări concrete, ele trebuie prezentate. Dacă nu există, poate ar fi momentul ca autorul să facă diferența dintre ceea ce știe și ceea ce și-ar dori să fie adevărat.

Altfel, după logica aceasta, orice copil din oraș ar trebui să se teamă că participarea la un concurs școlar îi poate aduce o caricatură publică, în funcție de relațiile profesionale ale părinților săi. Frumos model de comunitate! În loc să încurajăm tinerii să participe la viața școlii, să se bucure de experiențe și să-și construiască propriile amintiri, îi invităm să se întrebe dacă nu cumva numele familiei îi va transforma în următorul subiect de batjocură.

Și toate acestea pentru ce? Pentru un articol în care autorul însuși admite că nu are dovezi privind influențarea juriului.

Aici apare partea cu adevărat interesantă. Când nu ai probe, dar ai deja insinuarea pregătită, problema nu mai este juriul. Problema este metoda. Mai întâi sugerezi că s-ar fi întâmplat ceva, apoi construiești în jurul sugestiei o întreagă poveste și, la final, lași impresia că publicul ar trebui să completeze singur golurile. Este o tehnică veche, numai că vechimea nu o transformă în dovadă și nici titlul de publicist nu o face mai credibilă.

Oțelu Roșu nu-i teren de vânătoare pentru frustrări personale

Orașul acesta are destule subiecte serioase. Are administrație de evaluat, investiții de urmărit, probleme de rezolvat și cetățeni care merită să știe ce se întâmplă cu banii și cu viitorul comunității lor. Există suficient material pentru o presă critică, incomodă și curajoasă, fără să fie nevoie să transformăm familia unui angajat al primăriei în decorul unei dispute.

CONDEIUL nu are pretenția că administrația locală trebuie ferită de critică. Dimpotrivă, orice administrație trebuie să accepte întrebările incomode. Dar critica are o țintă legitimă: faptele, deciziile și oamenii care răspund pentru ele. Nu copiii, nu rudele și nu persoanele care au avut ghinionul să apară în raza unei frustrări politice.

Iar Oțelu Roșu nu duce lipsă de probleme reale, ca să fie nevoie să inventăm vinovați în jurul unui bal al bobocilor. Cetățenii au nevoie de informații verificabile, nu de invitații permanente de a suspecta pe toată lumea. Tinerii au nevoie să se bucure de viața școlară, nu să se întrebe dacă numele familiei lor îi va transforma în următorul subiect al unei publicații.

Așadar, stimabile, dacă aveți treabă cu administrația, ocupați-vă de administrație. Dacă aveți dovezi, publicați-le. Dacă aveți întrebări legitime, puneți-le celor care trebuie să răspundă. Dar lăsați fata în afara acestei povești și familia în afara răfuielilor dumneavoastră, atât timp cât nu prezentați fapte concrete care să justifice implicarea lor.

Nu orice om din jurul unui funcționar public este o piesă într-un joc politic. Nu orice rezultat care nu vă convine ascunde un aranjament. Și nu orice insinuare devine adevăr doar pentru că a fost publicată cu un titlu răsunător.

Că una-i pana ascuțită și alta-i plăcerea de a lovi unde nu trebuie.

Iar dacă tot vă preocupă atât de mult cine reprezintă frumos orașul, noi zicem să nu ne grăbim să descalificăm o tânără doar fiindcă nu ne place funcția ocupată de tatăl ei. Oțelu Roșu are destule motive să se mândrească cu oamenii săi, iar frumusețea unei fete nu trebuie să ceară aprobare de la nicio tabără politică.

CONDEIUL zice atât: de primărie să vă legați cu argumente, de funcționari să vă legați cu dovezi, iar de fata omului să nu vă legați doar fiindcă aveți ceva cu familia ei.

Că una-i să faci presă și alta-i să-ți verși frustrările peste oameni care nu ți-au făcut nimic.

Hai, măi, că nici chiar așa!

Rușinică, stimabile!

#CONDEIUL